Asociatia Tineret si Dezvoltare Regionala
Nothing can grow in the shadow of an oak. (Constantin Brâncuși)

PNL va contesta reducerea salariilor cu 25% la Curtea Constituţională

PNL va contesta reducerea salariilor cu 25% la Curtea Constituţională

PNL a decis să atace la Curtea Constituţională reducerea salariilor cu 25 de procente. Liberalii susţin că măsura încalcă prevederile Constituţiei.

Iniţiativa va fi susţinută şi de social-democraţi, care pregăteau şi ei un demers asemănător.

"Vom semna sesizarea PNL. Urma să anunţăm în conferinţa de presă depunerea unei sesizări la Curtea Constituţională privind scăderea salariilor bugetarilor. Dar, pentru că liberalii au finalizată sesizarea, nu ne interesează paternitatea acesteia, ci să fie dezbătută de Curte, aşa încât o semnăm pe cea a liberalilor", a declarat deputatul PSD, Olguţa Vasilescu.

Legile austerităţii au fost promulgate marţi de preşedinte în variantele primite de la parlament.

Sursa: Antena3.ro

Foto: Intact Images

Comments (0) 01.07.2010. 15:44

Andrei Chiliman: În România nu vor mai exista decât trei primari - Băsescu, Boc şi Udrea - dacă Guvernul va modifica legea finanţelor publice locale

Andrei Chiliman: În România nu vor mai exista decât trei primari - Băsescu, Boc şi Udrea - dacă Guvernul va modifica legea finanţelor publice locale

În România nu vor mai exista decât trei primari: Băsescu, Boc şi Udrea - susţine primarul sectorului 1, Andrei Chiliman. El avertizează că aceasta s-ar putea întâmpla dacă Guvernul va modifica legea finanţelor publice locale, aşa cum intenţionează. Deocamdată, proiectul se află în faza dezbaterii publice, dar liberalii spun că există presiuni pentru ca Guvernul să adopte ordonanţa în termen de câteva zile. Proiectul la care lucrează Guvernul oferă prefectului puteri sporite privind buget local. Practic, acesta va fi cel care va stabili oportunitatea investiţiilor pe care vrea să le facă o primărie. Liberalii acuză că, astfel, PDL încearcă să ţină sub control primăriile. PNL a făcut un apel către primari să atace la Curtea Constituţională ordonanţa în momentul în care va fi adoptată de Guvern. Primarii mai au un motiv de nemulţumire, legat de renunţarea la un procent de până la 40% dintre angajaţi. Disponibilizările sunt prevăzute într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor Publice.

Sursa foto: INTACT Images Sursa: Antena 3

Comments (0) 01.07.2010. 15:42

Senatorul Urban Iulian contrandu-se cu senatorul Frunda pe tema legii ANI”

Senatorul Urban Iulian contrandu-se cu senatorul Frunda pe tema legii ANI” partea II

Comments (0) 01.07.2010. 15:25

Ungurii ne aşteaptă cu autostrada la graniţă

In timp ce ungurii sunt aproape de finalizarea lucrărilor la porţiunea de autostradă care face legătura cu România, la noi lucrările sunt în "stadiul zero".

Continue reading Comments (0) 01.07.2010. 15:21

Crin Antonescu: PNL nu susţine candidatura lui Laszlo Tokes la funcţia de vicepreşedinte al PE

crin antonescu

Foto: Antena 3

Europarlamentarii PNL nu vor susţine candidatura lui Laszlo Tokes la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European. Crin Antonescu crede că liberalii trebuie să ia atitudine având în vedere "acţiunile şi declaraţiile" pe care Tokes le-a făcut de-a lungul anilor, împotriva integrităţii României. Liderul PNL le-a cerut şi democrat liberalilor să ia atitudine şi să voteze împotriva candidaturii lui Laszlo Tokes.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că niciun europarlamentar PNL nu va putea vota decât împotriva candidaturii lui Laszlo Tokes la funcţia de vicepreşedinte al PE, având în vedere "declaraţiile şi acţiunile acestuia" împotriva graniţelor României, menţionând că cere acelaşi lucru de la PDL şi Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

El a spus că foştii mari preşedinţi ai PNL au luptat pentru realizarea României Mari şi, astfel, niciun europarlamentar liberal român nu va putea vota decât împotriva candidaturii lui Laszlo Tokes la funcţia de vicepreşedinte al PE.

Antonescu a precizat că liberalii vor avea atitudine având în vedere "acţiunile şi declaraţiile" lui Tokes, de-a lungul anilor, împotriva graniţelor şi integrităţii României.

"Doresc să vă spun foarte limpede şi foarte răspicat care este poziţia mea ca preşedinţe al PNL, şi luni după BPC, care este şi poziţia BirouluiPolitic, într-o chestiune despre care se discută puţin dar pe care o considerăm deosebit de importantă-candidatura domnului Tokes Laszlo, cetăţean român, pentru funcţia de vicepreşedinte al PE. (...) Voi propune luni o dicizie imperativă pentru europarlamentarii români şi cine va continua să fie parlamentar şi membru al PNL va vota împotriva candidatiurii domnului Tokes Laszlo", a susţinut Crin Antonescu.

Liderul PNL a subliniat că "PNL este partidul politic care şi-a adus o contribuţie decisivă la crearea României mari", preşedintele PNL din acea vreme, Ion I. C. Brătianu, fiind cel care "a negociat şi a semnat Tratatul de la Trianon şi care a consfinţit constituirea României mari ca stat modern cu graniţe şi configuraţie statală inatacabile".

Antena3.ro

Comments (0) 12.06.2010. 15:54

Dan Tanasa: DOCUMENTE. UDMR ANTIROMANIA. Ministrul Laszlo Borbely a eliminat stema Romaniei de pe ordinele de ministru!

Actiunile iredentist-sovine evidente orchestrate de catre Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR) si Partidul Civic Maghiar (PCM), indreptate impotriva statului Roman si a romanilor, au girul celor mai vocali si "europeni" lideri ai UDMR.
Dovedind inca odata lipsa celui mai elementar bun simt dar si profundul dispret fata de statul roman si guvernul din care face parte, ocupantul portofoliului de la Ministerul Mediului si Padurilor, UDMR-istul Laszlo Borbley (foto), a eliminat stema Romaniei de pe ordinele de ministru pe care le semneaza. Inutil sa mai amintesc ca legea il obliga pe Borbely sa reproduca stema Romaniei pe documente oficiale pe care le semneaza...
Asa arata un ordin de ministru semnat de UDMR-istul Laszlo Borbely, fara stema Romaniei:
Asa arata un ordin de ministru cu stema Romaniei amplasata legal in antet:
http://tanasadan.blogspot.com/

Comments (0) 25.05.2010. 15:30

Apel catre membrii Senatului si Presedintele Romaniei: Nu vindeti interesele natiunii romane

Intr-o scrisoare deschisa adresata senatorilor romani si Presedintelui Romaniei, mai multe organizatii civice romanesti din tara si strainatate, cer ca Legea educatiei, in varianta obtinuta prin santaj de catre UDMR si votata de catre Camera Deputatilor, sa nu fie adoptata de Senat sau promulgata de catre Traian Basescu, transmite Romanian Global News

Continue reading Comments (0) 21.05.2010. 16:59

Ieri, deputati ai PDL si UNPR, prin votul lor, au mai dat o lovitura statului roman

Parlamentari PD-L , UDMR, şi UNPR au votat ieri 19 mai, ca elevii minorităţilor naţionale să înveţe Istoria şi Geografia în limba lor maternă şi nu în limba oficială a statului, limba română.

Votul PDL si UNPR, demonstreaza cat de departe de interesul national sunt parlamentarii acestor partide, care au votat respectiva prevedere.

Continue reading Comments (0) 20.05.2010. 06:50

tradare națională: PDL a votat pentru predarea istoria şi geografia românilor în limba maghiară

Parlamentarii Puterii au trecut prin Camera Deputaţilor legea Educaţiei. Discuţiile au fost pline de contre

Continue reading Comments (0) 20.05.2010. 02:18

Tradarea deputatilor PDl Cluj: Uioreanu: Parlamentarii PDL, şantajaţi de UDMR să voteze pentru predarea Istoriei şi Geografiei în maghiară

Deputaţiii PDL de Cluj Daniel Buda şi Petru Călian au fost acuzaţi miercuri de către parlamentarul liberal

Continue reading Comments (0) 19.05.2010. 14:53

Tudor Pantaru propune o zi nationala a victimelor regimului sovietic din Bucovina si Basarabia

Deputatul Tudor Pantaru, reprezentand pe romanii basarabeni si bucovineni in Parlamentul Romaniei propune instituirea „ Zilei Naţionale în memoria românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie",

Continue reading Comments (0) 19.05.2010. 03:15

Slovacia ameninţă că va retrage cetăţenia persoanelor care solicită şi paşaport ungar

Bratislava a ameninţat că va retrage cetăţenia slovacă persoanelor care solicită paşaport ungar, după ce

Continue reading Comments (0) 19.05.2010. 03:00

IPS Ioan Selejan: „Limba maghiară funcţionează deja ca o limbă oficială”

Jurnalul National lanseaza azi campania "Noi suntem romani?!", un nou semnal de alarma in privinta deznationalizarii romanilor din Covasna si Harghita.

SUNT LOCALITĂŢI ÎN CARE ROMÂNII NU MAI VORBESC ROMÂNEŞTE. ORI NU MAI AU CU

Continue reading Comments (0) 19.05.2010. 02:56

Condeiul Ardelean: Horia, Cloşca şi Crişan - traşi din nou pe roată de consilierii de etnie maghiară din Sfântu-Gheorghe

Schimbarea denumirii unui număr atât de mare de străzi este inoportună şi costisitoare,

Continue reading Comments (0) 17.05.2010. 08:03

Un proiect de lege antieuropean si antidemocratic inacceptabil

Salut cu respect, atat in numele meu, cat si in numele asociatiei noastre "Együtt-Impreuna" aceste cuvinte rostite de premierul Emil Boc, presedinte al PD-L, cuvinte care exprima concis si clar adevarul despre conducerea

Continue reading Comments (0) 16.05.2010. 03:12

Dan Tanasa: in sfarsit Dr. Ioan Lacatusu demasca filomaghiarismul Asociatiei pentru Comunitate si al conducatorilor ei: Dan Manolachescu si Madalin Guruianu

Dan Tanasa: IN SFARSIT. Dr. Ioan Lacatusu demasca filomaghiarismul Asociatiei pentru Comunitate si al conducatorilor ei, Dan Manolachescu si Madalin Guruianu

Desi foarte multa vreme am fost singura voce care a demascat lichelismul, filomaghiarismul si prefacatoria promovate de catre Asociatia pentru Comunitate, condusa de catre Madalin Guruianu, presedinte PNL Sfantu Gheorghe, si Dan Manolachescu, presedinte PDL Sfantu Gheorghe si laureat al Premiului Julianus pentru promovarea autonomiei maghiare in Covasna si Harghita, am surpriza placuta sa constat ca s-au mai trezit si altii, dupa subsemnatul sau deputatul Horia Grama. Cine este de fapt Asociatia pentru Comunitate si ce fel de "valori" promoveaza am scris de foarte multe ori, insa va recomand doar materialele de aici si aici. Am intrat azi in posesia unei scrisori deschise a domnului dr. Ioan Lacatusu (foto), presedintele Forumului Civic al Romanilor din Harghita, Covasna si Mures, adresata conducerii Asociatiei pentru Comunitate la sfarsitul acestei saptamani, scrisoare pe care o redau mai jos... Ioan Lacatusu Scrisoare Deschisa Asociatia Pentru Com Unit Ate
Salut si sustin in totalitatea scrisoarea domnului dr. Ioan Lacatusu. Desi cred cu tarie ca aceasta scrisoare trebuia expediata cu mai multi ani in urma sper ca ea sa devina un punct de reper in demascarea limbricilor si tradatorilor "romani" ai intereselor comunitatii romanesti din Sfantu Gheorghe sau din judetul Covasna.

Comments (0) 12.05.2010. 09:39

Adevarul: Românii din Timoc, hăituiţi de poliţia sârbă

re Poliţia sârbă comite abuzuri împotriva românilor „ca pe vremea lui Tito“. Neoficial, MAE a trimis o notă de protest Belgradului. Peste 300 de etnici români din estul Serbiei au fost interogaţi de poliţia şi procuratura sârbă în legătură cu listele electorale pentru alegerile locale de luna viitoare.

Poliţia sârbă susţine că nu face nimic altceva decât să ancheteze autenticitatea semnăturilor pe listele electorale, în baza cărora partidele româneşti pot fi alese direct. Reprezentanţii românilor-vlahi din ţara vecină spun, însă, că poliţia încearcă să-i intimideze pe românii timoceni, pentru ca aceştia să nu îşi aleagă reprezentanţi români în administraţia locală.

Continue reading Comments (0) 12.05.2010. 03:57

Adevarul: Ucraina se rupe în cinci bucăţi

Preşedintele Viktor Ianukovici a mandatat guvernul să elaboreze un proiect de federalizare a ţării. Ministrul pentru Politicile Regionale, Viktor Tihonov, susţine că statul unitar actual nu răspunde „provocărilor moderne“, aşa că e nevoie de descentralizare.

Într-un interviu acordat săptămânalului ucrainean „Gazeta 2000", vicepremierul şi totodată ministrul pentru Politici Regionale de la Kiev, Viktor Tihonov, a pledat pentru federalizarea ţării.

Continue reading Comments (0) 12.05.2010. 03:37

Act for a Safe and Healthy Environment - www.atdr.ro

Act for a Safe and Healthy Environment, 01-09 aprilie 2010, Săcelu, România, Youth and Regional Development Association

Asociaţia Tineret şi Dezvoltare Regională a derulat în perioada 01-09 aprilie 2010 proiectul de tineret “Act for a Safe and Healthy Environment” finanţat cu sprijinul Fundatiei Europene pentru Tineret a Consiliului Europei.

“Act for a Safe and Healthy Environment” este un schimb de experienţă între 32 de tineri reprezentanţi a 8 ţări europene (Bulgaria, Franța, Republica Moldova, Spania, Serbia, Slovenia, Ucraina şi România) având ca temă protejarea mediului înconjurător.

Prin activităţile proiectului tinerii participanți au analizat problemele cu care se confruntă mediul, cauzele ce înrăutăţesc condiţiile de mediu şi soluțiile pe care

Continue reading Comments (0) 10.05.2010. 17:03

Act for a Safe and Healthy Environment, 01-09 aprilie 2010, Săcelu, România

Act for a Safe and Healthy Environment, 01-09 aprilie 2010, Săcelu, România, Youth and Regional Development Association

The project is a 9 days youth exchange that aims to support the protection of the environment, will take place in the mining town of Motru and will bring together 32 youngsters from 8 European countries. The theme of the project is environmental protection. This regards the special need for youngsters to act against pollution that we identified in our countries. Due to the vast areas that environmental protection covers, we will try to have a holistic approach that will allow the participants to see the “big picture” at the end of this project. The project will also involve the local community and the activities will be developed both on theoretical and practical parts.

Continue reading Comments (0) 10.05.2010. 17:02